224 de soiuri de produse autohtone prezente într-o singură zi la EcoLocal Farmers Market Moldova

Piața EcoLocal Farmers Market Moldova  contează atunci când este vorba de Biodiversitate!

Numărătoarea din luna mai a demonstrat că piețele locale de fermieri contribuie la conservarea și promovarea Biodiversității.

Pe 24 mai, EcoLocal Farmers Market Moldova s-a alăturat sutelor de piețe de fermieri din întreaga lume pentru a desfășura o zi de numărătoare cu scopul de a măsura impactul piețelor de fermieri asupra Biodiversității.

Numărătoarea a fost organizată în cadrul campaniei globale  Farmers Markets Count! – campanie organizată de coaliția World Farmers Markets Coalition  din care face parte și piața EcoLocal din Chișinău.

Scopul campaniei este de a documenta eficiența piețelor țărănești în a aduce beneficii fermierilor, consumatorilor și comunităților care găzduiesc aceste instituții recurente ce promovează activități comerciale și educaționale.

Piața EcoLocal Farmers Market Moldova raportează: peste 224 de soiuri și rase de produse autohtone au fost puse la dispoziția consumatorilor, în ziua de 24 mai, conform sondajului realizat printre fermieri.

Acesta este un rezultat uimitor, având în vedere o piață mică, pe o durată de doar 4 ore,  mai ales în contextul unui peisaj global îngrijorător: Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a raportat în 2023 că sistemul agro-alimentar global este principala cauză a 85% din pierderea biodiversității la nivel mondial. Cauzele includ practicile agricole intensive care favorizează doar câteva soiuri și specii, monoculturile la scară largă și distribuția prin lanțuri lungi, toate contribuind la slăbirea economiilor și ecologiilor locale.

Prin contrast, inițiative precum EcoLocal Farmers Market Moldova oferă alternative practice și profitabile pentru biodiversitatea alimentară locală. Fermierii pot obține venituri cultivând produse diverse, dintre care multe nu sunt potrivite pentru rafturile supermarketurilor. În ultimii ani, redescoperirea piețelor de fermieri a devenit o opțiune atractivă pentru fermierii care preferă să cultive soiuri tradiționale și locale, căutate de consumatori, dar greu de găsit în comerțul modern.

Pentru a ilustra acest lucru, iată diversitatea produselor autohtone oferite la Piața EcoLocal la târgul din 24 mai:

• 34 soiuri de fructe

• 86 soiuri de legume

• 76 soiuri de plante aromatice (proaspete și uscate)

• 18 soiuri de cereale

• 5 soiuri de leguminoase

• 5 tipuri de produse de origine animală (produse lactate și miere).

Mai mult decât simple cifre, numărătoarea biodiversității scoate la lumină poveștile umane. În timp ce consumatorii pot alege să cumpere alimente de origine locală, fermierii trebuie mai întâi să ia decizii critice: să păstreze semințele tradiționale, să cultive soiuri destinate consumului direct și nu transportului. Aceste decizii sunt luate în ciuda presiunilor comerciale majore de a industrializa agricultura și de a simplifica selecția culturilor.

La Piața EcoLocal, mierea este un produs care exemplifică rolul crucial al micilor producători în contracararea pierderii biodiversității. Piața oferă următoarele soiuri de miere: rapiță, salcâm, tei, coriandru, polifloră și miere de mană (stejar). În timp ce alți doi fermieri oferă o varietate la fel de bogată, povestea unei familii este deosebit de grăitoare:

Marina și Vadim Bandur de la BandurApis  oferă o gamă diversă de tipuri de miere: de rapiță, de salcâm, de tei, de coriandru, polifloră și miere de mană (stejar). În plus, pun la dispoziție și alte produse valoroase ale stupăritului, precum polen, păstură, propolis, fagure, lăptișor de trântor și lăptișor de matcă. Albinele lor provin din familii de rasa Carpatica, cumpărate de la apicultori locali pasionați și de încredere. Totul a început acum 13 ani cu un singur stup, pentru consumul familiei. Deși Vadim ajutase la stupina nașului său și jurase că nu va deveni apicultor, a sfârșit prin a se îndrăgosti de această lume fascinantă a apiculturii — „pofta vine mâncând,” a spus ulterior.

Apicultura le-a oferit mai mult decât miere: le-a adus bucuria de a lucra împreună, acasă, în armonie cu natura. Aceasta a devenit un mod de viață care îi împlinește și îi inspiră, fiind ghidați de valori precum simplitatea, autenticitatea și grija pentru sănătate. Ei cred în puterea remediilor naturale, holistice, care susțin atât corpul, cât și sufletul.

Stupii lor călătoresc din nord spre sud în căutarea celor mai pure și bogate surse de nectar: Florești, Leova, Cantemir, Strășeni, Durlești și Condrița — fiecare regiune contribuind cu o aromă și esență unică la mierea pe care o oferă.

World Farmers Markets Coalition a fost înființată în 2021 ca rezultat a Summitului Sistemelor Alimentare al Națiunilor Unite. Este recunoscută de Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) ca una dintre cele doar 10 Coaliții Alimentare FAO.

Prograin Organic

Ziua Internațională a Biodiversității (22 mai 2025) este o dată recunoscută internațional pentru informarea și educarea publicului despre biodiversitate și responsabilitatea umană în protejarea acesteia. Pentru a marca această zi importantă, piețele de fermieri din peste 40 de țări au participat la un recensământ global al biodiversității alimentare.

Piețele de fermieri de tipul EcoLocal Farmers Market sunt locuri organizate și recurente unde fermierii își vând direct produsele — sunt inspirate de practicile comerciale tradiționale.

Totodată, aceste instituții moderne sunt animate de o misiune comună:

• să elimine intermediarii care izolează fermierii de consumatori;

• să ofere alimente proaspete, sănătoase și locale consumatorilor;

• să ajute fermierii să întâlnească noi clienți;

• să anime spațiile publice cu activități autentice ce reflectă spiritul local.

Pentru mai multe informații despre campania “Farmers Markets Count!” sau despre piețele de fermieri în general, contactați World Farmers Markets Coalition la adresa:

📧 info@worldfmc.org

Pentru informații suplimentare despre EcoLocal Farmers Market Moldova, contactați pe dna Tamara Șchiopu la adresa:

📧 ecolocalmd@gmail.com #biodiversitate #worldfarmersmarketscoalition #ecolocalfarmersmarketmoldova #fmcount  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *