GRUPUL DE PRODUCĂTORI ÎN CONVERSIE ECOLOGICĂ ECOLOCAL CERT

Zece horticultori autohtoni au intrat în conversie ecologică de la 1 ianuarie 2021 și vor oferi produsele sale consumatorului local. 

Asociația Consumatorilor și Producătorilor Ecologici și Artizanali din Moldova a creat primul grup de producători mici în conversie ecologică sub umbrela sa – grupul EcoLocal CERT.

Membrii grupului EcoLocal CERT sunt producători mici cu suprafețe de până la 5 hectare, care cultivă legume, pomușoare, fructe și struguri. Aceștia s-au întrunit sub o singură marcă comercială EcoLocal CERT și au lansat perioada de conversie ecologică în 2021, care a durat între doi și trei ani, în dependență de produsele sale. Culturile anuale precum legumele impun o perioadă de conversie de 2 ani, iar cele multianuale (pomușoare, fructe, struguri) se vor afla în conversie 3 ani.

La încheierea cu succes a perioadei de conversie, fiecare producător a primit certificatul de conformitate ecologică și poate vinde produsele sale cu statut de ”produs ecologic”. 

Între timp, acești producători care anu au ajuns la final, poartă titlul de ”producător în conversie ecologică”. 

Organismul de certificare național, care a preluat sarcina de inspectare, verificare și certificare a grupului EcoLocal CERT este compania Certificat Eco SRL.

Toți membrii grupului EcoLocal CERT  sunt membri activi ai pieței EcoLocal Farmers Market Moldova, sunt bine cunoscuți între consumatorii orientați spre mâncare sănătoasă și consideră că prin certificatul ecologic ei vor oferi și mai multă credibilitate și încredere în produsele sale și în modul în care le cultivă. Fiecare producător va fi înregistrat la Ministerul Agriculturii în registrul național al operatorilor în circuit ecologic.

Mai jos aducem descrieri succinte despre fiecare membru al grupului EcoLocal CERT.

GȚ Ababei Petru din satul Ochiul Alb, raionul Drochia se specializează în culturi de câmp, precum legumele rădăcinoase, fasole, usturoi, pomușoare, gutui și nuci grecești. Gospodăria deține o suprafață de 3 hectare și Petru este prezent la piață în sezon, cu produse proaspete și ușor procesate. 

GȚ Cojocaru NC din Budești deține 3.8 hectare pe care vor fi cultivate culturi oleaginoase pentru uleiuri vii.

GȚ Druță Vera din Bacioi cultivă legume și o livadă de piersic și prune pe o suprafață totală de 2.86 ha.

GȚ Gori Nadejda, marca Gori’s cultiva salate și legume pe o suprafață de 0.5 ha în satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi.

GȚ Mardari Roman Emilian marca Eco Grădina deține 0.89 ha în satul Mândrești, raionul Telenești și se vor specializa în pepene verde și pepene galben, precum și alte legume de câmp.

GȚ Niculiță Vasile marca Ecoparadis din satul Drăgușeni raionul Hâncești cultivă legume pe o suprafață de 3.3 hectare.

GȚ TNG Tronciu se specializează în struguri de masă și pentru vin în satul Pereni, raionul Hâncești, pe o suprafață totală de 5 hectare.

GȚ Roman Vasile se specializează în legume de seră în satul Seliște, raionul Leova, pe o suprafață totală de 0.4 hectare.

Gospodării ce au intrat în grup din sezonul 2024:

GȚ Bobeica Maria Ilie din s. Cernoleuca, r-ul Dondușeni cu 3 ha de levănțică.
GȚ Chiriac Ion din preajma s. Codreanca, r. Strășeni cu 1,8502 ha de pădure comestibilă și grădină de permacultură.

GȚ Bejenari Angela Ivan din s. Plop, r. Dondușeni cu 3 ha de suprafețe care deja au statut ecologic pe care se cultivă legume.
Be Healthy SRL din com.Tohatin, mun.Chișinău cu 0,6242 ha de grădini cu legume și căpșuni.
IP ”Institutul științifico-Practic de Horticultură și tehnologii Alimentare” or.Codru, cu 0,3 ha de suprafețe protejate folosite pentru obținerea de material semencier de calitate.

Gospodării ce au părăsit grupul:

Fetescu X SRL în persoana Stelei Babii (marca VerdeGo) și a părinților săi Xenofont și Tamara Fetescu cultivă plante aromate, legume și flori comestibile pe o suprafață de 0.2 ha la vila lor din Dănceni. (părăsit grupul în 2021)

GȚ Neboisea Ivan vor certifica 0.96 hectare sub legume și salate în Ialoveni. (părăsit grupul în 2023)

Toate întreprinderile sunt mici, în format de familie – soț și soție, tată și fiică – iar certificarea de grup le oferă oportunitatea de a obține statutul Eco prin cheltuieli reduse. 

Mai mult, grupul beneficiază de un manager profesionist, mentorat individual, precum și un program de activități ce au scopul de susținere reciprocă și instruire în domeniu.

Certificarea ecologică de grup este un element nou în Regulamentul UE cu privire la agricultura ecologică și va deveni parte componentă a noii legi naționale despre Agricultura Ecologică, lege care în prezent se află în proces de modificare. Doritorii de a crea grupuri similare se pot adresa la asociația EcoLocal pentru informație, consultanță profesională și sfaturi. 

Listă actuală a membrilor grupului EcolocalCERT.

Certificatul ecologic de conformitate 28.09.2023-30.09.2024.

Grupul EcoLocal CERT a fost creat cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) @SwissCooperationinMoldovaîn cadrul Proiectului „Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova ‘’ realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation, cu titlul ”Susținerea Asociației „Ecolocal“ în stabilirea unui nou model de cooperare – și introducerea certificării Grup Organic”.