Descriere
Boaghi Liubov / Mam’s Gelato
Compania: Eco2Go SRL
Produse alimentare: Înghețată artizanală vegană.
Prezența la piață: În sezon.
Frecvența: În fiecare sâmbătă.
Viziune: Mam’s Gelato este atelierul artizanal unde creăm înghețată naturală după rețete originale italiene. Nu adăugăm conservanți, coloranți, aromatizatori sau potențatori de aroma. Este o afacere de familie pe care o dezvoltăm în Chișinău din dorința de a aduce gustul înghețatei adevărate în fiecare casă.
Scurt istoric: Totul a început de la Retro Plombir. De la gustul dulce și plăcut al înghețatei din copilărie, care întotdeauna ne amintește doar de cele mai fericite momente.
Inspirația a venit de la copiii noștri. Încă de când erau mici, ne-am propus să le oferim ce e mai bun – produse naturale, alimente sănătoase și o copilărie fericită. Așa a apărut înghețata. Mai exact, Gelato italian artizanal Mam’s Gelato.
La început au fost doar 4 gusturi originale clasice. Printre ele și cremosul Retro Plombir, de care ne-a fost dor și pe care am dorit să-l recreăm. Primii gurmanzi care l-au gustat ne-au dat încredere să continuăm.
Apoi, fiind atenți la preferințele consumatorilor, am dat frâu liber imaginației. Am creat gusturi deosebite combinând o mai mare varietate de fructe și pomușoare de la producătorii locali – căpșuni, fructe de pădure, vișine, afine și cătină.
Preparăm înghețată cu alcool, pentru că, de ce nu? Mentă, struguri, busuioc? Desigur!
Totul este proaspăt, făcut de la zero, la comandă, fără aditivi chimici, arome artificiale și fără coloranți.
Avem curajul să experimentăm și astfel obținem noi combinații sănătoase. Avem înghețată fără zahăr, înghețată fără lactoză și sorbet 100% vegan. Cu siguranță, la Mam’s Gelato vei găsi desertul care îți aduce bucurie.
Vânzări: La Piața EcoLocal.